Acasă » LIFE STYLE » Tradiții și obiceiuri pe 1 ianuarie. Ce să nu faci în prima zi din an

Tradiții și obiceiuri pe 1 ianuarie. Ce să nu faci în prima zi din an

De: Alina S. 01/01/2020 | 08:00
Tradiții și obiceiuri pe 1 ianuarie. Ce să nu faci în prima zi din an
Colindătorii cu măști, unele dintre cele maii cunoscute tradiții și obiceiuri pe 1 ianuarie

Românii au încă foarte multe tradiții și obiceiuri pe 1 ianuarie, chiar dacă multe dintre ele s-au pierdut în timp. Noul an este întâmpinat cu multă voie bună, fiind și ziua Sfântului Vasile.

În funcție de regiunile țării, tradițiile și obiceiurile pentru prima zi din an diferă, însă multe dintre ele sunt cunoscute și respectate pretutindeni.

Tradiții și obiceiuri populare pe 1 ianuarie 2020

Un număr mare de practici magice și ritualuri se săvârșeau în această zi, ce marchează începutul, nu doar al unui nou an, dar și, în mod simbolic, al unui nou ciclu de viață.

Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pun un gând bun, ca să le meargă bine tot anul.

În noaptea dintre ani dar și pe 1 ianuarie nu se plânge. Conform tradiției, persoanele care plâng în prima zi a anului vor avea un an plin cu evenimente triste.

  • O bine cunoscută superstiție spune că prima persoană care va trece pragul casei în prima zi din an ne va influența tot anul. Conform tradiției, persoanele cu părul blond sau roșcat aduc ghinion în timp ce cele brunete aduc noroc. De asemenea, dacă prima persoană care intră în casă este bărbat, anul va fi plin de noroc, în timp ce dacă femeile intră primele, acesta va fi plin de ghinion.

În tradiția populară se mai spune că așa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, așa va fi omul tot anul. Totodată, în ziua de Anul Nou, trebuie să se arunce prin casă spice de grâu, iar seară, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice și se pun la păstrare, fiind benefice pentru durerile de cap.

  • Dacă în această zi după ce te speli pe față te ștergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curăț și sănătos în tot anul.
  • O altă superstiție de Revelion este aceea că atât în ultima zi din an, cât și în prima zi a celui nou este bine să nu facem cheltuieli și să nu aruncăm nimic din casă (inclusiv gunoiul) deoarece, o data cu el, aruncăm afară din casă și norocul.

Citește și: HOROSCOP CHINEZESC 2020. CUM VA FI ANUL ȘOBOLANULUI DE METAL

Tradiții și obiceiuri pe 1 ianuarie. Sorcova și uratul

Un obicei foarte popular, în special printre copii, este „sorcovitul”. În cursul dimineţii de Sfântul Vasile, grupuri de copii merg cu sorcova. În prezent, aceasta este confecţionată de obicei din flori de hârtie, în timp ce la origine, sorcova era formată din nuiele înverzite. Copii rostesc urări augurale, în timp ce lovesc uşor cu sorcova umărul celui „sorcovit”. Semnificaţia acestui obicei este transmiterea de urări de vigoare şi belşug.

Versuri Sorcova

Sorcova Vesela Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

Semănatul”, „Plugul cel Mare” sau „Vasilica” sunt alte texte cu care se urează în prima zi din an.

Astfel, există obiceiul să se colinde cu o căpăţână de porc împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie numită „Colindul cu Vasilica”. După terminarea colindatului, aceştia se strâng la o cârciumă, iar mai târziu gătesc căpăţâna. La ţară există obiceiul dezlegării anului, când tinerii colindă prin sat şi fac zgomote cu bice, buciume sau oale. Se spune că aşa sunt alungate duhurile rele.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
O recunoști? A fost cea mai bine vândută artistă din epoca interbelică. A depășit-o chiar și pe Maria Tănase
O recunoști? A fost cea mai bine vândută artistă din epoca interbelică. A depășit-o chiar...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Cât costă o casă în Grecia, pe insula Thasos! Prețul este mai mic decât al unui apartament cu două camere în București
Cât costă o casă în Grecia, pe insula Thasos! Prețul este mai mic decât al...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Fructul care te poate ajuta să previi diabetul. Este consumat de mulți mai ales dimineața
Fructul care te poate ajuta să previi diabetul. Este consumat de mulți mai ales dimineața
Alimentul pe care să nu-l mănânci crud. Unii oameni și-au pierdut viața din această cauză
Alimentul pe care să nu-l mănânci crud. Unii oameni și-au pierdut viața din această cauză
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Reţeta unei căsătorii fericite. Sfaturi de la un bărbat cu 37 de ani de experienţă
Reţeta unei căsătorii fericite. Sfaturi de la un bărbat cu 37 de ani de experienţă
Au vrut să-l asasineze pe prim-ministru. Mesajul lui Ciolacu: Sunt profund șocat
Au vrut să-l asasineze pe prim-ministru. Mesajul lui Ciolacu: Sunt profund șocat
Schimbările prin care a trecut Răzvan Simion după despărțirea de Lidia Buble.
Schimbările prin care a trecut Răzvan Simion după despărțirea de Lidia Buble.
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este că nu schimbă gustul alimentelor
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă în care m-a afectat teribil”
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
”A fost groaznic”! Cătălin Crișan rupe tăcerea după operația grea
”A fost groaznic”! Cătălin Crișan rupe tăcerea după operația grea
Localitatea din România în care se deschide o nouă fabrică ultramodernă. Aici se vor produce mezeluri
Localitatea din România în care se deschide o nouă fabrică ultramodernă. Aici se vor produce...
Cine sunt autorii crimei din cartierul Crângași: “De la o fată a plecat problema”
Cine sunt autorii crimei din cartierul Crângași: “De la o fată a plecat problema”
×